Cine suntem noi?

Povestea Essence dance

Pentru că orice criză este o oportunitate, lumea dansului social s-a schimbat foarte mult după apariția COVID-19. Essence Dance a luat naștere în octombrie 2020, chiar în mijlocul pandemiei.
Mădălina Ciobanu este fondatoarea acestei școli, iar dorința ei a fost să creeze un mediu în care dansul și emoția se îmbină pentru a ajuta cursanții să își exploreze propriul sine, să se elibereze și relaxeze și să devină cea mai bună versiune a lor.
Pentru că energia feminina și energia masculina creează echilibrul la care toți aspirăm, în 2021 Remus Tegzeș s-a alăturat familiei Essence și a adus componenta psihologică care a dus lecțiile de dans la următorul nivel.
Astăzi Essence Dance este locul în care vii pentru a învața dans într-o manieră tehnică și elegantă, iar bonusul este comunitatea care promovează autenticitatea, profunzimea, spiritualitatea și dezvoltarea personală din toate punctele de vedere.

Instructorii Essence Dance

Mădălina Ciobanu

Instructor Bachata & Salsa | CEO | Social Manager

Povestea mea

Povestea mea cu dansul a început pe când aveam 3 ani jumate și nu s-a oprit nicio clipă. Într-o zi de toamna, bunica mea m-a luat de la grădiniță și în plimbarea noastră am ajuns la Palatul Copiilor. Acolo mi-a citit o listă cu diverse cursuri pe care aș fi putut să le fac, iar eu am ales dans modern. Părinții mei au aflat abia când am ajuns acasă, însă m-au susținut încă de la început. Am făcut dans modern 2 ani, apoi un an de balet, ca mai apoi să intru în lumea dansului sportiv pe care l-am practicat timp de 11 ani de performanță. În 2015 am descoperit comunitatea Salsa, unde am simțit ca mi-am găsit într-adevăr locul. Au urmat 2 ani intenși în care dansam în fiecare zi la cursuri, în social și la festivaluri. Timp în care am devenit asistent de instructor la școala unde mă antrenam. Am participat la concursuri internaționale cu trupa școlii unde am obținut podium de fiecare dată, iar în 2017 am câștigat câteva concursuri de Salsa & Bachata Freestyle. Astfel, s-a ivit oportunitatea de a începe să predau, ceea ce a dus viața mea de dansatoare la următorul nivel doarece puteam să le împărtășesc și altora cunoștințele mele vaste și să îi ajut să se exprime cu ajutorul dansului. Astăzi sunt fericită că pot să predau în cadrul propriei mele școli, unde oamenii care vin se îndrăgostesc de dans și rămân pentru că rezonează cu valorile Essence. Ador să îi inspir pe oamenii cu care lucrez și să îi ajut să devină cea mai bună versiune a lor. Sunt adepta unui stil de predare foarte tehnic și elegant în care emoția este la loc de onare. Consider că armonia este ceea ce face un dans cu adevărat frumos, iar scopul meu este să îi ajut pe cei doi parteneri să își îmbrățișeze rolurile: leader-ul să intre în energia lui masculină care conduce dansul și protejează, iar follower-ul să intre în energia feminină în care se lasă condus și înfrumusețează dansul.

Carmen Anton

Instructor Bachata & Kizomba Fusion

Povestea mea

Bună! Sunt Carmen, iar pentru mine, dansul este mult mai mult decât doar mișcare – este o conexiune profundă și spirituală cu propria ființă și cu lumea din jur. Cu fiecare pas, descopăr o călătorie care depășește limitele fizice ale corpului meu și ajunge în adâncurile inimii și ale sufletului meu. Am început această călătorie la vârsta de 5 ani, învățând gimnastica aerobică, dar am realizat rapid că dansul este o modalitate prin care pot exprima bucuriile, tristețile, și fiecare altă emoție într-un mod unic și profund. La 10 ani, m-am îndrăgostit de dansul modern, și asta mi-a adus o înțelegere mai profundă a conexiunii dintre corp și minte. Când m-am apropiat de dansurile latino și Kizomba la vârsta de 16 ani, am descoperit că dansul poate fi o formă de meditație în mișcare, o modalitate de a mă conecta cu energia universului și de a mă simți în armonie cu mine însămi și cu ceilalți. Această legătură spirituală mă alimentează și mă inspiră în fiecare zi. Astăzi, ca instructor de dans, vreau să împărtășesc această conexiune unică cu alții. Dansul nu este doar despre învățarea de mișcări; este despre descoperirea propriei esențe și despre găsirea liniștii și bucuriei în ritmul vieții. Cu fiecare dansator pe care îl îndrum, ne aventurăm într-o călătorie de autoexplorare și transformare spirituală, în care dansul devine o modalitate de a ne reconecta cu esența noastră autentică. Vă invit să vă alăturați acestei călătorii prin dans, să simțiți fiecare mișcare și să vă lăsați purtați de energia și magia acestor stiluri de dan. Haideți să dansăm împreună și să descoperim frumusețea profundă a conexiunii dintre corp și suflet.
 

Mădălina Petrache

Asistent instructor Salsa & Bachata | Project Manager

Povestea mea

Povestea mea cu dansul latino a pornit în 2016. La început ca o joacă cu un grup de colege, ca o provocare și o ieșire din zona mea de confort, iar acum pot spune că este un stil de viață.

Am descoperit o lume faină, prietenoasă, și un mediu cald. Am întâlnit oameni care mi-au fost instructori, au devenit prieteni și unii chiar familie.

Am învățat toate cele trei stiluri, Salsa, Bachata și Kizomba, însă mare mea dragoste rămâne Bachata.

Dansul mi-a oferit o cale de a mă conecta cu mine însămi și cu alții într-un mod profund și expresiv, și m-a ajutat enorm cu încrederea și iubirea de sine.

După multe ore de cursuri și workshopuri, am descoperit că am ajuns să am bazele bine formate și că pot începe să ajut alți oameni să învețe pașii și să își îmbunătățească stilul de dans, iar Essence mi-a oferit opurtunitatea de a deveni asistent de instructor și este un sentiment unic.

Incurajez pe oricine să dea o șansă dansului, cu siguranță pentru mine a fost cea mai bună decizie.